Afecțiunile maligne ale sânului

afectiuni_sanAfecțiunile maligne ale sânului au devenit o problemă majoră de sănătate, fapt susţinut de statisticile care au înregistrat în ultimii ani o creştere a incidenţei acestei afecţiuni la femeile tinere.
Sesizarea autorităţilor din domeniul sănătăţii au condus la începerea derulării unor programe naţionale de educaţie sanitară în vederea depistării cancerului la sân în stadiile incipiente.

Frecvenţa afecţiunii are ca vârf de incidenţă persoanele de sex feminin cu vârsta cuprinsă între 45 şi 49 ani, iar printre principalii factori de risc incriminaţi în apariţia neoplasmului mamar (cancerului la sân) se numără:

  • femeile ale căror mame au fost diagnosticate cu neoplasm mamar bilateral înainte de menopauză,
  • femeile care au rude de gradul I cu neoplasm mamar uni sau bilateral,
  • femeile cu vârste peste 40 de ani care nu au născut niciodată (alăptatul la sân având un rol protector),
  • femeile care au prima naştere după 30 de ani,
  • femeile care prezintă o patologie cronică mamară,
  • femeile care au fost expuse la radiaţii în adolescenţă,
  • expunerea sânilor la radiaţii ionizante,
  • microtraumatismele mamare repetate,
  • contraceptivele orale administrate înainte de prima sarcină sau luate pe termen lung,
  • menopauza tardivă,
  • dieta bogată în grăsimi, consumul de alcool, fumatul.

 

Din nefericire, manifestările clinice lipsesc în majoritatea cazurilor în stadiile incipiente, fapt care îngreunează pronunţarea unui diagnostic fără analize amănunţite. Singurul semn prezent este apariţia unui micronodul care poate fi depistat prin autopalpare.

Alte semne pe care vă recomandăm să le luaţi în considerare în vederea diagnosticării precoce a cancerului la sân sunt durerile locale, accentuate sau nu înainte de menstruaţie, secreţie mamelonară sau modificarea aspectului tegumentelor, care deja indică un stadiu avansat. Autopalparea joacă rolul decisiv în acest proces şi, de aceea, vă recomandăm să urmăriţi volumul celor doi sâni, aspectul mamelonului şi al areolei mamare (nu trebuie să fie retractat sau deviat, să nu prezinte cruste sau ulceraţii). Vă recomandăm să faceţi acest control în faţa oglinzii, pentru a observa dacă există proeminenţe sau depresiuni anormale la nivelul tegumentelor prin dilataţia vaselor subcutanate.

Pe lângă autopalpare, le recomandăm femeilor cu vârste între 30 şi 40 de ani efectuarea unui examen clinic la medic (măcar o dată pe an) sau efectuarea unei ecografii mamare, al cărei preţ este accesibil pentru majoritatea categoriilor sociale şi oferă marele avantaj că nu expune sânul la radiaţii.

Mai mult, atunci când există suspiciuni legate de aspectul clinic şi ecografic al unui nodul mamar, se recomandă efectuarea mamografiei, urmată de un examen histopatologic al formaţiunii.

 

Dr. Munteanu Codruț, Medic Primar Chirurg
sursa: saptamanamedicala.ro

Leave a Comment

Abonează-te la newsletter
Vrei să fii informat?
Vrei să primești cele mai noi PROMOȚII?
Abonează-te la newsletter-ul nostru și vei fi primul care vei afla!
Email-ul dumneavoastră

START TYPING AND PRESS ENTER TO SEARCH